Stiri despre:

guvern

Bogdan Ciuca: Urmatorul Guvern va fi generat de Alianta PSD+PC si avem o singura nominalizare pentru functia de premier- Mircea Geoana

Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca a declarat ca Alianta PSD+PC va forma viitorul Guvern, iar premier va fi Mircea Geoana.
Ciuca a explicat ca 85% dintre romani au nevoie de stabilitate si a precizat ca PD-L-ul si PNL-ul au fost prea ocupate sa se certe si au uitat de romanii care au nevoie sa fie sprijiniti de catre stat.

Boc: pe 1 decembrie inauguram Pasajul Baneasa

Premierul interimar Emil Boc a declarat, joi, că lucrările la Pasajul Băneasa sunt în grafic, iar, pe 1 decembrie, acesta va fi inaugurat, ca de altfel şi cei 42 de kilometri din Autostrada Transilvania.

Emil Boc: prin organizarea referendumului, se economisesc peste 30 milioane euro

Premierul interimar Emil Boc a declarat, joi, la Ploieşti că în cadrul şedinţei de guvern de vineri, se vor pregăti actele normative necesare pentru organizarea referendumului pentru parlamentul unicameral.

Guvernul a desemnat miercuri subprefecti in patru judete

Guvernul a desemnat, în şedinţa sa de miercuri, subprefecţii judeţelor Alba, Dolj, Brăila şi Buzău.

Sorescu Oprescu: Semnul electoral nu e nici un simbol sacru si nici unul satanist

Candidatul independent la Preşedinţie Sorin Oprescu a respins, marţi, la Brăila, în cadrul unei întrevederi cu ziariştii din presa locală, ideea că semnul electoral folosit de el în campanie ar fi un simbol sacru sau satanist.

Marko Bela: UDMR nu va vota propunerea de guvern a lui Lucian Croitoru

UDMR nu va vota propunerile premierului desemnat Lucian Croitoru privind ocuparea portofoliilor ministeriale, a declarat marţi liderul acestei formaţiuni, Marko Bela.

Majoritatea parlamentara va cere Guvernului un proiect de buget

Majoritatea parlamentară nou constituită a anunţat, miercuri, în urma unor consultări, la iniţiativa PSD, elaborarea unei hotărâri privind transmiterea de către Guvern a proiectului Bugetului de Stat şi a Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe 2010.

Antonescu: Basescu a promulgat legea salarizarii bugetarilor pentru a arata ca si-a facut temele

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că şeful statului, Traian Băsescu, a promulgat Legea unică a salarizării bugetarilor pentru a arăta instituţiilor internaţionale că "şi-a făcut temele".

Negoita: A doua incercare va fi un Guvern majoritar

Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a afirmat, vineri, la Palatul Victoria, că, în cazul în care un Guvern de uniune naţională nu va întruni susţinerea Parlamentului, a doua încercare va fi un Guvern majoritar, iar apoi unul format din membri PD-L.

Crin Antonescu: Guvernul Negoita nu va trece de Parlament

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, luni, că echipa guvernamentală propusă de premierul desemnat Liviu Negoiţă nu va trece de Parlament, adăugând că este probabil ca parlamentarii liberali nici să nu vină la şedinţa Legislativului în care se va vota învestirea Executivului Negoiţă.

Cautare rapida:

Noutati:

Bogdan Ciuca: Urmatorul Guvern va fi generat de Alianta PSD+PC si avem o singura nominalizare pentru functia de premier- Mircea Geoana

Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca a declarat ca Alianta PSD+PC va forma viitorul Guvern, iar premier va fi Mircea Geoana. Ciuca a explicat ca 85% dintre romani au nevoie de stabilitate si a precizat ca PD-L-ul si PNL-ul au fost prea ocupate sa se certe si au uitat de romanii care au nevoie sa fie sprijiniti de catre stat. continuare

Traian Băsescu: Fără investiţiile străine probabil ar fi existat 1,5 milioane şomeri

Preşedintele Traian Băsescu, candidat susţinut de PD-L pentru alegerile prezidenţiale, a declarat joi seara, la Realitatea TV, că investiţiile străine din România au creat locuri de muncă, în lipsa cărora ar fi putut exista chiar 1,5 milioane şomeri.continuare

Crin Antonescu: Guvernul Negoita nu va trece de Parlament

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, luni, că echipa guvernamentală propusă de premierul desemnat Liviu Negoiţă nu va trece de Parlament, adăugând că este probabil ca parlamentarii liberali nici să nu vină la şedinţa Legislativului în care se va vota învestirea Executivului Negoiţă.continuare

Vadim Tudor: Eu sunt solutia impotriva crizei

Corneliu Vadim Tudor, candidat al Partidului România Mare (PRM) la Preşedinţie, susţine că el este soluţia împotriva crizei.continuare

Iliescu: Băsescu a reuşit să se izoleze total din punct de vedere politic

Preşedintele de onoare al Partidului Social Democrat (PSD), Ion Iliescu, a declarat joi seară, la Antena 3, că rezultatul preşedintelui Traian Băsescu reprezintă "rezultatul meritului propriu" şi a susţinut că şeful statului "a reuşit, prin toată activitatea sa în aceşti cinci ani, să se izoleze total din punct de vedere politic".continuare

Marko Bela: UDMR nu va vota propunerea de guvern a lui Lucian Croitoru

UDMR nu va vota propunerile premierului desemnat Lucian Croitoru privind ocuparea portofoliilor ministeriale, a declarat marţi liderul acestei formaţiuni, Marko Bela.continuare

Prognoza meteo

Localitatea:
Temperatura:
Soarele rasare la:
si apune la:

Curs valutar BNR

EUR
4.4421
USD
3.4981
©2008 StiriPolitice.ro. Toate drepturile rezervate.