Publicat de Stela Irizan Miercuri, 18 Noiembrie 2009 14:38
Problema fundamentală a României este necesitatea înlăturării lui Traian Băsescu din poziţia de şef al statului, a cărui prezenţă a fost dăunătoare pentru ţară în aceşti cinci ani de zile şi a cărui perpetuare în aceasta poziţie ar fi de-a dreptul nocivă pentru ţară, consideră fostul preşedinte Ion Iliescu.
"Poştaşii români, din anumite zone, sunt obligaţi să înmâneze pensionarilor odată cu pensia şi scrisori ale lui Traian Băsescu către alegători. Nu numai că primesc această 'sarcină de serviciu' ca să efectueze operaţiunea, dar au la ei şi nişte adeverinţe de primire. Deci ulterior vor trebui să raporteze oficiilor poştale de care aparţin că au înmânat scrisorile, fapt atestat de semnătura primitorului pe hârtia oficială ce poartă antetul Poştei Române. E un lucru inadmisibil! Limita până la care se coboară 'portocalii' ar trebui să dea de gândit şi să determine o acţiune energică de responsabilizare a Poştei Române pentru o asemenea implicare a personalului propriu în campania electorală", a spus preşedintele de onoare al PSD.
Ion Iliescu a reamintit că la începutul campaniei electorale ONG-urile au sesizat Avocatul Poporului cu privire la "fraudarea morală a alegerilor" de către preşedintele Traian Băsescu.
"Organizaţiile nonguvernamentale spun că preşedintele se foloseşte de referendum în campania electorală şi promovează ideea de parlament unicameral fără să dea şansa altei opţiuni. Sesizarea a fost semnată de de Agenţia de Monitorizare a Presei - Active Watch, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International România. Apreciez aceasta acţiune perfect democratică. Organizarea referendumul reprezintă şi costuri suplimentare în situaţia în care căutăm soluţii pentru reducerea cheltuielilor, obligând bugetarii să-şi ia concediu fără plată în prag de Crăciun. Se face o risipă iraţionala printr-un act total inutil deoarece acest referendum nu are nicio finalitate deoarece abia după referendum ar trebui întreprinse demersuri parlamentare pentru modificarea Constituţiei. Acest capriciu băsescian complică procesul electoral putând deveni sursă de nereguli şi fraude electorale, încărcând bugetul, şi aşa fragil cu cheltuieli suplimentare. Este total neraţional, fapt pentru care consider că cea mai bună poziţie a electoratului ar trebui să fie aceea de ignorare a acestui referendum, dacă el totuşi va fi organizat. Aceasta se realizează uşor, prin refuzul de a lua buletinul pentru referendum cu verificarea consemnării acestui gest (barare) pe lista ce consemnează prezenta la vot", afirmă Ion Iliescu.
![]() | EUR | ![]() | 4.3420 |
![]() | USD | ![]() | 3.3295 |