A început campania electorală pentru turul al II-lea al prezidenţialelor

PDFImprimareEmail

Campania electorală pentru turul al doilea al prezidenţialelor a început de joi, 26 noiembrie, Traian Băsescu şi Mircea Geoană având la dispoziţie mai puţin de două săptămâni pentru a convinge electoratul.


Potrivit prevederilor legale, campania electorală începe imediat ce Curtea Constituţională validează rezultatul alegerilor prezidenţiale şi-l publică în Monitorul Oficial.

Curtea Constituţională a României (CCR) a confirmat, joi seară, faptul că Traian Băsescu şi Mircea Geoană vor participa în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin organizat în data de 6 decembrie pentru alegerea preşedintelui României.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, Curtea constată că, în cadrul primului tur de scrutin al alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, numărul cel mai mare de voturi a fost obţinut, în ordine, de Traian Băsescu (3.153.640 voturi) şi de Mircea Geoană (3.027.838 voturi).

În comunicat se arată că, întrucât nici unul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale (9.146.639 voturi), majoritate prevăzută de art. 81 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţională hotărăşte organizarea unui al doilea tur de scrutin, la care vor participa Traian Băsescu şi Mircea Geoană, în această ordine.

"În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, Curtea Constituţională stabileşte ca al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României să se desfăşoare în ziua de duminică, 6 decembrie 2009, potrivit art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, campania electorală pentru al doilea tur de scrutin începe de la 26 noiembrie 2009, data aducerii la cunoştinţa publică de către Curtea Constituţională - prin prezentul comunicat - a zilei votării", mai precizează CCR.

În conformitate cu dispoziţiile art. 25 si 26 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională este unica autoritate publică în a cărei competenţă intră validarea rezultatului fiecărui tur de scrutin, asigurarea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatelor alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, precum şi aducerea la cunoştinţa publică a acestora pentru fiecare tur de scrutin.

Totodată, Curtea Constituţională este aceea care soluţionează cererile de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României şi, atunci când este cazul, hotărăşte organizarea celui de-al doilea tur de scrutin, indicând candidaţii care vor participa la acesta, precum şi ziua votării.

Aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin de către orice alte autorităţi, instituţii, entităţi sau persoane nu are un caracter oficial şi nu produce efectele prevăzute de Legea nr. 370/2004 în privinţa desfăşurării alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României.

De asemenea, în temeiul art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 370/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională a adoptat Hotărârea nr. 36 din 26 noiembrie 2009 privind rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin desfăşurat la 22 noiembrie 2009, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţa publică prin prezentul comunicat.

Preşedintele Traian Băsescu, care candidează independent susţinut de PD-L, a obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale 32,44% din voturi, iar Mircea Geoană, candidat al Alianţei PSD+PC, - 31,15%, potrivit rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Central.

Reacţii ale candidaţilor, după primul tur de scrutin

Traian Băsescu a subliniat că a obţinut o victorie de etapă în cursa prezidenţială, adăugând că votul dat de electorat a fost "profund de dreapta", în condiţiile în care candidaţii susţinuţi de PD-L şi PNL au obţinut peste 50% dintre opţiunile românilor.
"Este un motiv extrem de serios ca politicienii să ţină seama de opţiunile electoratului la constituirea viitorului Guvern", afirma Băsescu.

Social-democratul Mircea Geoană a subliniat, la rândul său, că pentru turul al doilea de scrutin competiţia electorală începe de la zero. El a anunţat că preferinţa social-democraţilor este pentru o majoritate social-liberală, construită în jurul lui Klaus Iohannis, ca propunere de prim-ministru.

Traian Băsescu spune că mizează pe parteneriatul cu românii

Traian Băsescu a declarat că singurul său partener pentru turul al doilea de scrutin este poporul român. El a susţinut că oamenii politici "nu au înţeles nimic" din votul dat la referendumul de duminică şi, ca urmare, dezbaterile publice sunt legate de "tranzacţionarea" voturilor.

"Consecvent cu ceea ce am făcut de fiecare dată când am fost în campanii electorale, nu am negociat cu nimeni mandatul. Singurul meu partener pentru turul doi este poporul român, electoratul din România, electoratul român din afara frontierelor şi nicidecum politicienii. (...) Am rugămintea la cei frământaţi de a-şi vinde voturile pentru a obţine funcţii într-o viitoare guvernare sau în administraţia locală să facă orice, dar să nu mai pomenească numele Traian Băsescu, pentru că nu negociez cu ei. Nu am nicio intenţie de a negocia voturile românilor. Voturile românilor se obţin, nu se negociază", a spus candidatul independent susţinut de PD-L.

Preşedintele PD-L, Emil Boc, a susţinut că acordul politic semnat de PNL şi PSD reprezintă "paşaportul" lui Traian Băsescu pentru un al doilea mandat la Cotroceni.

PSD şi PNL, împreună în turul doi al prezidenţialelor

La numai trei zile după încheierea primului tur de scrutin, PNL şi PSD au semnat un acord politic pentru constituirea unei majorităţi guvernamentale şi pentru susţinerea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de premier, care prevede şi acordarea sprijinului pentru Mircea Geoană în turul al doilea al prezidenţialelor.

Conform documentului - intitulat "Acordul pentru ieşirea României din criză" -, obiectivele asumate de PSD şi PNL sunt: scoaterea României din criza economică, politică şi morală, refacerea solidarităţii şi încrederii între români, asigurarea unei guvernări care să determine o dezvoltare echilibrată a ţării, refacerea prestigiului internaţional şi promovarea unei politici externe în beneficiul românilor şi reluarea dialogului şi cooperării între puterile statului, între guvern şi partenerii sociali.

În baza acestor principii şi a obiectivelor prevăzute în acord, cele două formaţiuni politice au decis susţinerea candidatului Alianţei PSD+PC, Mircea Geoană, în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale, crearea unei majorităţi stabile pentru susţinerea unui guvern condus de Klaus Iohannis şi elaborarea unui program de guvernare pentru scoaterea României din criză.

În prealabil, PNL semnase un acord de colaborare cu UDMR privind susţinerea unui candidat la funcţia de preşedinte al statului "care să garanteze o bună colaborare între instituţiile statului". Cele două formaţiuni au convenit, de asemenea, să susţină desemnarea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de prim-ministru. Prin protocolul de colaborare încheiat se prevede, de asemenea, ca PNL şi UDMR să participe împreună la formarea unui nou guvern.

Preşedintele PRM cere electoratului său să nu se prezinte la urne

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a cerut electoratului său să nu se prezinte la urne pe 6 decembrie, ''să boicoteze - prin absenţă şi dispreţ - această mascaradă neruşinată''. ''E singura formă de protest care le-a mai rămas românilor împotriva unei mafii blestemate, care se eternizează la putere, de 20 de ani", a afirmat liderul PRM.

Gigi Becali: Dacă Geoană îmi cere, fac o "campanie activă" pentru a-l sprijini

Candidatul PNG-CD, Gigi Becali, a susţinut că diferenţa mică de procente dintre Geoană şi Băsescu i se datorează în mică măsură şi lui. El şi-a declarat "mulţumirea şi satisfacţia sufletească" pentru acest lucru, spunând că în turul al doilea de scrutin Geoană va învinge la o diferenţă mare. Liderul PNG-CD a precizat că, dacă Geoană i-o va cere, se va implica într-o "campanie activă" pentru a-l sprijini.

Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, după aceleaşi reguli

Campania electorală se va încheia pe 5 decembrie, la ora 7,00, românii fiind chemaţi din nou la urne pe 6 decembrie.

Cei doi candidaţi vor avea şi confruntări televizate, în această perioadă, dar şi întâlniri cu alegătorii.

În termen de două zile de la începerea campaniei electorale, se vor stabili orarul pentru desfăşurarea acesteia la serviciile publice de radio şi televiziune şi repartizarea timpilor de antenă.

Turul al doilea de scrutin se va desfăşura pe 6 decembrie, începând cu ora 7,00 şi se va încheia la ora 21,00, urmând să aibă loc în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale, sub conducerea operaţiunilor electorale de către aceleaşi birouri electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur.

Persoanele acreditate să asiste la efectuarea operaţiunilor electorale la primul tur de scrutin sunt de drept acreditate să asiste la efectuarea acestor operaţiuni şi la turul al doilea.

 

 

 

 

Cautare rapida:

Noutati:

Bogdan Ciuca: Urmatorul Guvern va fi generat de Alianta PSD+PC si avem o singura nominalizare pentru functia de premier- Mircea Geoana

Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca a declarat ca Alianta PSD+PC va forma viitorul Guvern, iar premier va fi Mircea Geoana. Ciuca a explicat ca 85% dintre romani au nevoie de stabilitate si a precizat ca PD-L-ul si PNL-ul au fost prea ocupate sa se certe si au uitat de romanii care au nevoie sa fie sprijiniti de catre stat. continuare

Traian Băsescu: Fără investiţiile străine probabil ar fi existat 1,5 milioane şomeri

Preşedintele Traian Băsescu, candidat susţinut de PD-L pentru alegerile prezidenţiale, a declarat joi seara, la Realitatea TV, că investiţiile străine din România au creat locuri de muncă, în lipsa cărora ar fi putut exista chiar 1,5 milioane şomeri.continuare

Crin Antonescu: Guvernul Negoita nu va trece de Parlament

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, luni, că echipa guvernamentală propusă de premierul desemnat Liviu Negoiţă nu va trece de Parlament, adăugând că este probabil ca parlamentarii liberali nici să nu vină la şedinţa Legislativului în care se va vota învestirea Executivului Negoiţă.continuare

Vadim Tudor: Eu sunt solutia impotriva crizei

Corneliu Vadim Tudor, candidat al Partidului România Mare (PRM) la Preşedinţie, susţine că el este soluţia împotriva crizei.continuare

Iliescu: Băsescu a reuşit să se izoleze total din punct de vedere politic

Preşedintele de onoare al Partidului Social Democrat (PSD), Ion Iliescu, a declarat joi seară, la Antena 3, că rezultatul preşedintelui Traian Băsescu reprezintă "rezultatul meritului propriu" şi a susţinut că şeful statului "a reuşit, prin toată activitatea sa în aceşti cinci ani, să se izoleze total din punct de vedere politic".continuare

Marko Bela: UDMR nu va vota propunerea de guvern a lui Lucian Croitoru

UDMR nu va vota propunerile premierului desemnat Lucian Croitoru privind ocuparea portofoliilor ministeriale, a declarat marţi liderul acestei formaţiuni, Marko Bela.continuare

Bogdan Ciuca: Urmatorul Guvern va fi generat de Alianta PSD+PC si avem o singura nominalizare pentru functia de premier- Mircea Geoana

Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca a declarat ca Alianta PSD+PC va forma viitorul Guvern, iar premier va fi Mircea Geoana. Ciuca a explicat ca 85% dintre romani au nevoie de stabilitate si a precizat ca PD-L-ul si PNL-ul au fost prea ocupate sa se certe si au uitat de romanii care au nevoie sa fie sprijiniti de catre stat. continuare

Traian Băsescu: Fără investiţiile străine probabil ar fi existat 1,5 milioane şomeri

Preşedintele Traian Băsescu, candidat susţinut de PD-L pentru alegerile prezidenţiale, a declarat joi seara, la Realitatea TV, că investiţiile străine din România au creat locuri de muncă, în lipsa cărora ar fi putut exista chiar 1,5 milioane şomeri.continuare

Crin Antonescu: Guvernul Negoita nu va trece de Parlament

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, luni, că echipa guvernamentală propusă de premierul desemnat Liviu Negoiţă nu va trece de Parlament, adăugând că este probabil ca parlamentarii liberali nici să nu vină la şedinţa Legislativului în care se va vota învestirea Executivului Negoiţă.continuare

Vadim Tudor: Eu sunt solutia impotriva crizei

Corneliu Vadim Tudor, candidat al Partidului România Mare (PRM) la Preşedinţie, susţine că el este soluţia împotriva crizei.continuare

Iliescu: Băsescu a reuşit să se izoleze total din punct de vedere politic

Preşedintele de onoare al Partidului Social Democrat (PSD), Ion Iliescu, a declarat joi seară, la Antena 3, că rezultatul preşedintelui Traian Băsescu reprezintă "rezultatul meritului propriu" şi a susţinut că şeful statului "a reuşit, prin toată activitatea sa în aceşti cinci ani, să se izoleze total din punct de vedere politic".continuare

Marko Bela: UDMR nu va vota propunerea de guvern a lui Lucian Croitoru

UDMR nu va vota propunerile premierului desemnat Lucian Croitoru privind ocuparea portofoliilor ministeriale, a declarat marţi liderul acestei formaţiuni, Marko Bela.continuare

Prognoza meteo

Localitatea:
Temperatura:
Soarele rasare la:
si apune la:

Curs valutar BNR

EUR
4.3420
USD
3.3295
©2008 StiriPolitice.ro. Toate drepturile rezervate.